Despre noi

Clubul de darts bacau a luat fiinta in anul 2012. Ca si multe alte proiecte de succes, totul a inceput la o bere intre prieteni. Poate ca a fost o intamplare, sau poate doar s-au aliniat ceva astre, insa competitia au trezit in noi sentimente si ganduri pe care nici unul dintre noi nu stiam ca le avem. Prima tripla de 20 data, primul leg castigat, primul 180, toate aste momente, prec si multe altele au sadit in sufletele noastre samanta jocului.

Lipsa de experienta, precu si cea de echipamente nu au fost un impediment prea mare, ci mai degraba au fost niste bariere care parca ne provocau a le depasi. Am incercat sageti, am incercat accesorii, board-uri, strategii noi, modalitati de organizare, precum si strategii de promovare, si, cu timpul, am ajuns la o oarecare maturitate, am atins acel punct in care putem spune ca suntem autosuficienti, indeajuns de experimentati incat sa stim ca nu exista bariere, ci doar provocari, incat sa ne cunoastem indeajuns de bine incat sa putem a evolua constant.

La inceput au fost 5 membrii, apoi 7, si tot asa, astfel incat putem spune ca in ziua de astazi avem 20 de membrii activi, si inca de atatia activi partiali sau inactivi, toti fiind prieteni vechi sau noi. Gluma, ajutorul reciproc, dar si competitia si rivalitatile, si, de ce nu, farsele, ne tin uniti. Una peste alta, sunte un grup haios de “jucai”.

Ceea ce parea la inceput o iluzie, un vis, sau poate dar o speranta desarta a fost concretizata de-a lungul anilor. Multumim tuturor celor care ne-au sustinut si ajutat, membrilor, partenerilor si tuturor acelora care si-au pus amprenta in inimile noastre!